CODUL FAMILIEI din 1953

(actualizat pīnă la 01 octombrie 2001*)

EMITENT: PARLAMENTUL

 

ART. 1

Īn Romānia statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei.

Statul apara interesele mamei şi copilului şi manifesta deosebita grija pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii.

Familia are la baza căsătoria liber consimţită īntre soţi.

Īn relaţiile dintre soţi, precum şi īn exercitarea drepturilor fata de copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale.

Drepturile părinteşti se exercita numai īn interesul copiilor (Codul familiei, art. 16,19,26,28,35,36,42,43,63,97-112,113,114).

1. Potrivit art. 1 din Constituţia Romāniei: "(1) Romānia este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. (2) Forma de guvernămīnt a statului roman este republica". De aceea s-a īnlocuit expresia "Republica Socialistă Romānia" cu denumirea actuala a statului roman - Romānia".

2. A se vedea şi:

- art. 26,art.29 alin. (6), art. 44,45 şi 46 din Constituţia Romāniei;

- art. 1 alin (2) lit. d) din ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată īn M. Of. nr. 431 din 2 septembrie 2000., potrivit căruia principiul egalităţii īntre cetăţeni, excluderea privilegiilor şi a discriminarii sunt garantate īn exercitarea drepturilor civile, printre altele şi īn ceea ce priveşte "dreptul de a se căsători şi de a-şi alege partenerul".

3. Cu privire la īnţelesul notiunii de familie, a se vedea:

- art. 659,669-676 din Codul civil;

- art. 1-5 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, publicată īn M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944;

- art. 149, precum şi a rt. 149^1 şi art. 305 din Codul penal. Art. 149^1 a fost introdus, iar art. 305 alin. (1) a fost modificat prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, publicată īn M. Of. nr. 568 din 15 noiembrie 2000;

- art. 8 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată īn M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998;

- art. 2 alin. (1) din Legea privind ajutorul social nr. 67/1995, publicată īn M. Of. nr. 131 din 29 iunie 1995;

- art. 112 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată īn M. Of. nr. 155 din 20 iulie 1995;

- art. 7 alin. (3) lit.a) şi art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute īn proprietatea statului, publicată īn M. Of. nr. 279 din 29 noiembrie 1995;

- art. 17 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată īn M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997;

- art. 2 din Legea nr. 119/1997 privind alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii, publicată īn M. Of. nr. 102 din 4 martie 1998;

- art. 2 alin. (2) din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, publicată īn M. Of. nr. 102 din 4 martie 1998;

- art. 127 alin.(2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată īn M. Of. nr. 140 din 1 aprilie 2000, care - cu excepţia unor articole - intra īn vigoare īn termen de 1 an de la data publicării īn Monitorul Oficial.

ART. 2 Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afectiune reciprocă īntre membrii ei, care sīnt datori sa-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material (Codul familiei, art. 9,17,25-27,41,44,63,65,86,96,101,107,110).

TITLUL I

Căsătoria

CAP. 1

Īncheierea căsătoriei

ART. 3 Numai căsătoria īncheiată īn fata delegatului de stare civilă da naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi prevăzute īn prezentul cod (Codul familiei, art. 11,12,15-17,19,23-36).

A se vedea şi:

- art. 44 alin. (2) din Constituţia Romāniei;

- art. 44 alin. (1) lit. t) din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată īn M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996, potrivit căruia primarul īndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;

- art. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă publicată īn M. Of. nr. 282 din 11 noiembrie 1996;

- art. 19 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată īn M. Of. r. 245 din 1 octombrie 1992.

ART. 4 Bărbatul se poate căsători numai dacă a īmplinit virsta de optsprezece ani, iar femeia numai dacă a īmplinit şaisprezece ani.

Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate incuviinta căsătoria femeii care a īmplinit cincisprezece ani. Īncuviinţarea se poate da de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al municipiului Bucureşti sau al judeţului īn cuprinsul căruia īşi are domiciliul femeia şi numai īn temeiul unui aviz dat de un medic oficial (Codul familiei, art. 12,13,19,20).

A se vedea:

- art. 8 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat īn B. Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954;

- art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, potrivit căruia īncuviinţarea se da de către preşedintele consiliului judeţean sau de către primarul general al municipiului Bucureşti;

- art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate, publicată īn M. Of. nr. 237 din 30 septembrie 1996.

ART. 5 Este oprit sa se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită (Codul familiei, art. 13,19,22).

A se vedea şi art. 303 din Codul penal.

ART. 6 Este oprită căsătoria īntre rudele īn linie dreapta, precum şi īntre cele īn linie colaterală pīnă la al patrulea grad inclusiv.

Pentru motive temeinice, căsătoria īntre rudele īn linie colaterală de gradul al patrulea, poate fi īncuviinţată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al municipiului Bucureşti sau al judeţului īn cuprinsul căruia cel care cere aceasta īncuviinţare īşi are domiciliul (Codul familiei, art. 19,45,46,53,57,59,63).

A se vedea şi:

- art. 660-663 din Codul civil;

- >art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, potrivit căruia īncuviinţarea se da de către preşedintele consiliului judeţean sau de către primarul general al municipiului Bucureşti;

- art. 21 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, publicată īn M. Of. nr. 120 din 12 iunie 1997, astfel cum a fost modificat prin <LLNK 11998 87 10 201 0 17>Legea nr. 87/1998 pentru aprobarea <LLNK 11997 25180 301 0 46>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopţie, publicată īn M. Of. nr. 168 din 29 aprilie 1998;

- art. 203 din Codul penal.

ART. 7 Este oprită căsătoria:

a) īntre cel care infiaza sau ascendenţii lui, de o parte, şi cel īnfiat ori descendenţii acestuia, de alta;

b) īntre copiii celui care infiaza, de o parte, şi cel īnfiat sau copiii acestuia, de alta;

c) īntre cei īnfiaţi de aceeaşi persoana.

Pentru motive temeinice, căsătoria īntre persoanele prevăzute la lit. b şi c de mai sus poate fi īncuviinţată potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) (Codul familiei, art. 19).

A se vedea art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998.

Anterior Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, se considera ca art. 7 din Codul familiei, era aplicabil numai adopţiilor cu efecte restrīnse, reglementate de Codul familiei; īn cazul adopţiilor cu efecte depline funcţiona impedimentul rezultind din rudenie, prevăzut de art. 6 din Codul familiei. Dat fiind ca, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, s-a reglementat numai adoptia cu efecte depline, fiind abrogate prevederile Codului familiei privitoare la adopţie, īn prezent, art. 7 urmează sa se aplice numai īn cazul adopţiilor cu efecte restrīnse, īncuviinţate anterior intrării īn vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997.

ART. 8 Īn timpul tutelei, căsătoria este oprită īntre tutore şi persoana minora ce se afla sub tutela sa (Codul familiei, art. 4,13,142).

ART. 9 Este oprit sa se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum şi cel care este lipsit vremelnic de facultăţile mintale, cīt timp nu are discernamintul faptelor sale (Codul familiei, art. 13,19,142).

ART. 10 Căsătoria nu se va īncheia dacă viitorii soţi nu declara ca şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor. Īn cazul īn care, prin lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispoziţiile acelei legi (Codul familiei, art. 9,21).

ART. 11 Căsătoria se īncheie īn fata delegatului de stare civilă al Consiliului popular al comunei, oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, īn cuprinsul căruia se afla domiciliul sau resedinta oricăruia dintre viitorii soţi (Codul familiei, art. 3,16,17).

A se vedea şi:

- art. 44 alin. (1) lit. t), precum şi art. 5 din Legea administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală īn comune, īn oraşe şi īn subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primării, ca autorităţi executive;

- art. 13 şi art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanelor juridice;

- art. 24-30 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate;

- art. 27 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

ART. 12 Cei care vor sa se căsătorească vor face, personal, declaraţia de căsătorie la serviciul de stare civilă la care urmează a se īncheia căsătoria.

Dacă unul dintre viitorii soţi nu se afla īn localitatea unde urmează a se īncheia căsătoria, el va putea face declaraţia de căsătorie īn localitatea unde se afla, la serviciul de stare civilă, care o va transmite, din oficiu şi fără intirziere, serviciului de stare civilă competent pentru īncheierea căsătoriei (Codul familiei, art. 4-11).

A se vedea şi art. 28 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

ART. 13 Īn declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arata ca nu exista nici o piedica legală la căsătorie. Odată cu declaraţia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege (Codul familiei, art. 4-10, 12).

A se vedea:

-  art. 28 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

- art. 292,293 din Codul penal.

ART. 13^1 Īn aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă va dispune publicarea acesteia, prin afişarea īn extras, īntr-un loc special amenajat, la sediul primăriei unde urmează sa se īncheie căsătoria.

Extrasul din declaraţia de căsătorie va cuprinde, īn mod obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi, precum şi īnştiinţarea ca orice persoana poate face opunere la căsătorie, īn termen de 10 zile de la data afişării (Codul familiei, art. 14, 19).*)

ART. 14 Orice persoana poate face opunere la căsătorie, dacă exista o piedica legală ori dacă alte cerinţe ale legii nu sīnt īndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face numai īn scris, cu arătarea dovezilor pe care ea se īntemeiază (Codul familiei, art. 4-10,15).

A se vedea şi:

-  art. 29 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

-  art. 18 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 15 Delegatul de stare civilă va refuza sa constate īncheierea căsătoriei dacă, īn temeiul verificărilor ce este dator sa facă, al opunerilor primite sau al informaţiilor ce are, găseşte ca cerinţele legii nu sīnt īndeplinite (Codul familiei, art. 4-10,14).

A se vedea şi:

- art. 30, art. 32-33 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

- art. 12,18 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 16 Căsătoria se īncheie prin consimţămīntul viitorilor soţi. Aceştia sīnt obligaţi sa fie prezenţi, īmpreună īn fata delegatului de stare civilă, la sediul serviciului de stare civilă, pentru a-şi da consimţămīntul personal şi īn mod public, īn fata ofiţerului de stare civilă.

Cu toate acestea, īn cazurile arătate de legea specială, delegatul de stare civilă va putea īncheia căsătoria şi īn afară sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea condiţiilor prevăzute īn alineatul precedent (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 2,3,19,20)*)

A se vedea şi:

- art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia Romāniei;

- art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, precum şi art. 31 alin. (1) din aceeaşi lege, astfel cum a fost modificat prin  Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din  Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

-  art. 19 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 17 Ofiţerul de stare civilă, luind consimţămīntul viitorilor soţi, va īntocmi de īndată, īn registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soţi, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă (Codul familiei, art. 1 alin. (3), art. 11,16,18,21).

ART. 18 Căsătoria nu poate fi dovedită decīt prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului īntocmit īn registrul actelor de stare civilă )Codul familiei, art. 17).

A se vedea şi:

-  art. 13-16, 52-56 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

-  art. 22 şi 24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- art. 161 alin. (3) şi  art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

CAP. 2

Nulitatea căsătoriei

ART. 19 Este nulă căsătoria īncheiată cu călcarea dispoziţiilor prevăzute īn art. 4, 5, 6, 7 lit. a, 9, 13^1 şi 16 (Codul familiei, art. 20,23,24).*)

A se vedea şi:

- art. 44 alin. (2) din Constituţia Romāniei;

-  art. 47 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat īn B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954;

- art. 24 şi  art. 151 pct. 5 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;

-  art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

- art. 2 pct. 1 lit. h), art. 5 şi  art. 45 din Codul de procedura civilă, modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a  Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a  Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată īn M. Of. nr. 177 din 26 iulie 1993. Cu privire la conţinutul art. 45 a se avea īn vedere textul modificat prin  Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată īn M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000;

- art. 24,  art. 151 pct. 5 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 20 Căsătoria īncheiată impotriva dispoziţiilor privitoare la virsta legală nu va fi declarata nulă dacă, īntre timp, acela dintre soţi care nu avea virsta cerută pentru căsătorie a īmplinit-o ori dacă sotia a dat naştere unui copil sau a rămas insarcinata (Codul familiei, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 4,19).

ART. 21 Căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimtamint a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt soţ, prin viclenie sau prin violenta.

Anularea căsătoriei din aceste cauze poate fi cerută de cel al cărui consimtamint a fost viciat, īn termen de şase luni de la īncetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei (Codul familiei, art. 1 alin. (3), art. 16,17,23,24).

A se vedea şi:

- art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia Romāniei;

- art. 953 şi urm., art. 1167 şi 1190 din Codul civil;

- Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva;

- art. 2 pct. 1 lit.h) şi art. 5 din Codul de procedura civilă, modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

ART. 22 Īn cazul īn care soţul unei persoane declarata moarta s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărīrea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea noua rămīne valabilă.

Prima căsătorie este desfăcută pe data īncheierii noii căsătorii (Codul familiei, art. 5,37,53).

A se vedea şi:

- art. 1899 alin. (2) din Codul civil;

- art. 16-21 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- art. 36-43 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- art. 2 pct. 1 lit. g) din Codul de procedura civilă, modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

ART. 23 Soţul care a fost de buna-credinţa la īncheierea căsătoriei declarata nulă sau anulată păstrează, pīnă la data cīnd hotărīrea instanţei judecătoreşti rămīne definitiva, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.

Declaraţia nulităţii căsătoriei nu are nici o urmare īn privinta copiilor, care īşi păstrează situaţia de copii din căsătorie (Codul familiei, art. 19,21,24,53,62,63).

A se vedea şi:

- art. 1899 alin. (2) din Codul Civil;

- art. 377 alin. (1) din Codul de procedura civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru: modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, precum şi prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă;

- art. 9,15,48 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

ART. 24 Īn cazul prevăzut īn art. 23 alin. (1), cererea de īntreţinere a soţului de buna-credinţa şi raporturile patrimoniale dintre bărbat şi femeie sīnt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.

Tot astfel, īn cazul prevăzut īn art. 23 alin. 2, se vor aplica, prin asemănare, dispoziţiile prevăzute la divorţ, īn ce priveşte drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii (Codul familiei, art. 23,30,31,36,41-44,53).

CAP. 3

Efectele căsătoriei

Secţiunea I

Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor

ART. 25 Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale īn căsătorie (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 2,26,36,38,40-44,101).

ART. 26 Sotii hotărăsc de comun acord īn tot ce priveşte căsătoria (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 25,27,36,40-44,97,101).

A se vedea şi art. 20 din Legea nr. 105-1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 27 La īncheierea căsătoriei, viitorii soţi vor declara, īn fata delegatului de stare civilă, numele pe care s-au īnvoit sa-l poarte īn căsătorie.

Sotii pot sa-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite (Codul familiei, art. 1-3, 12,16,28).

A se vedea:

- art. 16 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate;

- art. 31 alin. (2) din Legea nr. 119,1996 cu privire la actele de stare civilă.

ART. 28 Sotii sīnt obligaţi sa poarte īn timpul căsătoriei numele comun declarat.

Dacă sotii s-au īnvoit sa poarte īn timpul căsătoriei un nume comun şi l-au declarat la īncheierea căsătoriei potrivit dispoziţiilor art. 27 din codul de fata, fiecare din soţi nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativă, decīt cu consimţămīntul celuilalt soţ (Codul familiei, art. 1-3,25-27,40).

A se vedea şi  art. 3,5,8,14 din Decretul nr. 975/1968 cu privire la nume, publicat īn B. Of. nr. 136 din 29 octombrie 1968.

Secţiunea a II-a

Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

ART. 29 Sotii sīnt obligaţi sa contribuie, īn raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile casniciei (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 2,86,89,101).

ART. 30 Bunurile dobīndite īn timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sīnt, de la data dobīndirii lor, bunuri comune ale soţilor.

Orice convenţie contrară este nulă.

Calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedită (Codul familiei, art. 1,3,16,17,22, art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 29,31-36,39).

A se vedea şi:

- art. 41 şi 135 din Constituţia Romāniei;

- art. 475,480,644,645,802,857,937,1170,1199,1202,1307,1890,1895,1909,1910 din Codul civil;

-  Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, publicată īn M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944;

-  Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, publicat īn M. Of. nr. 20 din 6 februarie 1990, modificările ulterioare;

-  Decretul-lege nr. 61/1990 privind vīnzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat īn M. Of. nr. 22 din 8 februarie 1990, cu modificările ulterioare;

-  Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată īn M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările ulterioare;

-  Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată īn M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998;

- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată īn M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997;

- Legea nr. 67/1992 privind constituirea unui depozit īn lei la C.E.C. īn vederea creditarii construcţiilor de locuinţe, publicată īn M. Of. nr. 166 din 17 iulie 1992;

- Legea nr. 85/1992 privind vīnzarea de locuinţe şi spati cu alte destinaţii construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată īn M. Of. nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările ulterioare;

-  art. 20 şi 21 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;

-  Legea arendării nr. 16/1994, publicată īn M. Of. nr. 91 din 7 aprilie 1994, modificată prin  Legea nr. 58/1995, publicată īn M. Of. nr. 124 din 21 iunie 1995 şi prin  Legea nr. 65/1998, publicată īn M. Of. nr. 126 din 26 martie 1998;

-  Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reīnnoirea contractelor de īnchiriere pentru unele suprafeţe locative, publicată īn M. Of. nr. 100 din 18 aprilie 1994;

- Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, publicată īn M. Of. nr. 139 din 2 iunie 1994;

-  Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute īn proprietatea statului;

-  Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată īn M. Of. nr. 61 din 26 martie 1996;

-  Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată īn M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările ulterioare;

-  Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor;

-  Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, publicată īn M. Of. nr. 148 din 8 aprilie 1999;

-  Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată īn M. Of. nr. 148 din 8 aprilie 1999;

-  Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale  Legii nr. 169/1997, publicată īn M. Of. nr. 8 din 12 ianuarie 2000;

-  Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile, preluate īn mod abuziv īn perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată īn M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001.

ART. 31 Nu sīnt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:

a) bunurile dobīndite īnainte de īncheierea căsătoriei;

b) bunurile dobīndite īn timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunatorul a prevăzut ca ele vor fi comune;

c) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi;

d) bunurile dobīndite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri;

e) indemnitatea de asigurare sau despăgubire pentru pagube pricinuite persoanei;

f) valoarea care reprezintă şi īnlocuieşte un bun propriu sau bunul īn care a trecut aceasta valoare ( Codul familiei, art. 1-3,30,32,36,139).

A se vedea şi:

- art. 800 şi urm., art. 937,998,999,1718 din Codul civil;

-  art. 5 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a  Decretului nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanelor juridice;

-  art. 14 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva;

-  Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile īn Romānia, publicată īn M. Of. nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările ulterioare;

-  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată īn M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996.

ART. 32 Sotii răspund cu bunurile comune pentru:

a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune;

b) obligaţiile ce au contractat īmpreună;

c) obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru īmplinirea nevoilor obişnuite ale casniciei;

d) repararea prejudiciului cauzat prin īnsuşirea de către unul dintre soţi a unor bunuri proprietate socialistă, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor (Codul familiei, art. 1-3,30,31,33-36,39).

1. A se vedea art. 1004-1090 din Codul civil;

2. Prin decizia Plenului Curţii Constituţionale din 7 septembrie 1993, publicată īn M. Of. nr. 232 din 27 septembrie 1993, s-a stautat ca dispoziţiile din Codul penal privitoare la avutul obştesc, ce ocroteau preferenţial proprietatea "socialistă", sunt contrarii art. 41 alin. (2) din Constituţie şi, ca atare, sunt abrogate parţial, ele aplicindu-se numai cu privire la bunurile care sunt prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Rationamentul se poate aplica şi īn cazul art. 32 lit. d), care contravine şi el principiului ocrotirii proprietăţii private īn mod egal, indiferent de titular, astfel cum e reglementat īn art. 41 alin. (2) din Constituţie. De aceea, īn textul art. 32 lit. d), expresia "proprietate socialistă" s-a īnlocuit cu "proprietate publica". A se vedea şi  Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia.

ART. 33 Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi.

Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul sau personal poate cere īmpărţirea bunurilor comune, īnsă numai īn măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.

Īn acest din urma caz, bunurile atribuite prin īmpărţire fiecărui soţ devin proprii (Codul familiei, art. 1,2,30,31,34,36,39).

A se vedea şi:

- art. 41 alin. (3) şi (8) din Constituţie;

- art. Cartea V - "Despre executarea silită" - din Codul de procedura civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin   Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;

-  art. 21,76 şi 80 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicată īn M. Of. nr. 23 din 31 ianuarie 1996, cu modificările ulterioare;

-  art. 18 din Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, a magistraţilor, a funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, publicată īn M. Of. nr. 263 din 28 octombrie 1996;

- art. 112 şi 118 din Codul penal;

ART. 34 Creditorii comuni vor putea urmări şi bunurile proprii ale soţilor, īnsă numai după urmărirea bunurilor comune (Codul familiei, art. 1-3,30-33,35,36).

A se vedea nota de la articolul 33.

ART. 35 Sotii administrează şi folosesc īmpreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele.

Oricare dintre soţi, exercitind singur aceste drepturi, este socotit ca are şi consimţămīntul celuilalt soţ. Cu toate acestea, nici unul dintre soţi nu poate instraina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţămīntul expres al celuilalt soţ (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 25,26,30-34,36,39,41).

A se vedea şi:

- art. 462-474, art. 1202 alin. (2), art. 1532 şi urm., art. 1746 şi urm., art. 1899 alin. (2) din Codul civil;

-  art. 2-15 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor.

ART. 36 La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se īmpart īntre soţi, potrivit īnvoielii acestora. Dacă sotii nu se īnvoiesc asupra īmpărţirii bunurilor comune, va hotărī instanta judecătorească.

Pentru motive temeinice, bunurile comune, īn īntregime sau numai o parte din ele, se pot īmpărţi prin hotărīre judecătorească şi īn timpul căsătoriei. Bunurile astfel īmpărţite devin bunuri proprii. Bunurile neimpartite, precum şi cele ce se vor dobīndi ulterior, sīnt bunuri comune (Codul familiei, art. 1-3,30-35,37-39).

A se vedea şi:

- art. 728 alin. (1), art. 730,741,742,1704 şi urm. din Codul civil;

- Capitolul VII^1 - "Procedura īmpărţelii judiciare" din Cartea VI - "Proceduri speciale" a Codului de procedura civilă, introdus prin   Ordonanta de urgenta nr. 138/2000 pentru modificare şi completarea Codului de procedura civilă.

CAP. 4

Desfacerea căsătoriei

ART. 37 Căsătoria īncetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre ei.

Căsătoria se poate desface prin divorţ (Codul familiei, art. 22,26,38,39).*)

A se vedea şi:

- art. 44 alin. (2) din Constituţia Romāniei;

-  Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor;

-  art. 16-21 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 34-41 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

-  art. 22,23 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 38 Instanta judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci cīnd, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sīnt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibila.

Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sīnt īndeplinite următoarele condiţii:

a) pīnă la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la īncheierea căsătoriei

şi

b) nu exista copii minori rezultaţi din căsătorie.

Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci cīnd starea sănătăţii sale face imposibila continuarea căsătoriei.

La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la īncredinţarea copiilor minori, obligaţia de īntreţinere şi folosirea locuinţei, instanta va tine seama şi de interesele minorilor (Codul familiei, art. 1 alin. (1), (2), art. 26, art. 37 alin. (2), art. 39-44).*)

A se vedea şi art. 613^1 alin. (3), art. 617 alin. (2) şi (3) din Codul de procedura civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 59/1993.

ART. 39 Căsătoria este desfăcută din ziua cīnd hotărīrea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitiva.

Fata de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale căsătoriei īncetează de la data cīnd s-a făcut menţiune despre hotărīrea de divorţ pe marginea actului de căsătorie sau de la data cīnd ei au cunoscut divorţul pe alta cale (Codul familiei, art. 37,38).

1. Cu privire la noţiunea de hotărīre irevocabilă, a se vedea art. 377 alin. (2) din Codul de procedura civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a  Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a  Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

2. A se vedea şi:

-  art. 21 lit. d) din Legea privind registrul comerţului nr. 26/1990, republicată īn M. Of. nr. 49 din 4 februarie 1998, completată prin  Ordonanta Guvernului nr. 53/1998, aprobată prin Legea nr. 36/2001, publicată īn M. Of. nr. 122 din 12 martie 2001.

-  art. 48 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

- art. 151 pct. 5 şi  art. 166 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 40 La desfacerea căsătoriei prin divorţ, sotii se pot invoi ca soţul care, potrivit art. 27, a purtat īn timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, sa poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.

Instanta judecătorească va lua act de aceasta īnvoiala prin hotărīrea de divorţ. Instanta, pentru motive temeinice, poate sa īncuviinţeze acest drept, chiar īn lipsa unei īnvoieli īntre soţi.

Dacă nu a intervenit o īnvoiala sau dacă instanta nu a dat īncuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea īnainte de căsătorie (Codul familiei, art. 26-28,38,39).

ART. 41 Pīnă la desfacerea căsătoriei īn condiţiile prevăzute de art. 39, sotii īşi datorează īntreţinere.

Soţul divorţat are dreptul la īntreţinere, dacă se afla īn nevoie din pricina unei incapacităţi de munca survenite īnainte de căsătorie, ori īn timpul căsătoriei; el are dreptul la īntreţinere şi atunci cīnd incapacitatea se iveşte īn decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, īnsă numai dacă incapacitatea se datorează unei īmprejurări īn legatura cu căsătoria.

Īntreţinerea datorată potrivit dispoziţiilor alin. (2) poate fi stabilită pīnă la o treime din venitul net din munca al soţului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plati. Aceasta īntreţinere, īmpreună cu īntreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net din munca al soţului obligat la plata.

Cīnd divorţul este pronunţat numai din vina unuia dintre soţi, acesta nu va beneficia de prevederile alineatelor (2) şi (3), decīt timp de un an de la desfacerea căsătoriei.

Īn toate cazurile, dreptul la īntreţinere īncetează prin recasatoria soţului īndreptăţit sa o primească (Codul familiei, art. 2,38,39,86, art. 89 lit. a), art. 93, art. 94 alin. (1)-(2), art. 95).

A se vedea şi art. 613^2, 617 din Codul de procedura civilă, astfel cum a fost modificat prin  Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a  Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a  Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

ART. 42 Instanta judecătorească va hotărī, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi īncredinţaţi copiii minori. Īn acest scop, instanta va asculta părinţii şi autoritatea tutelara şi, ţinīnd seama de interesele copiilor, pe care de asemenea īi va asculta, dacă au īmplinit virsta de zece ani, va hotărī, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi īncredinţat tatălui sau mamei.

Pentru motive temeinice, copiii pot fi īncredinţaţi unor rude, ori unor alte persoane, cu consimţămīntul acestora, sau unor instituţii de ocrotire.

Totodată, instanta judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, īnvăţătura şi pregătire profesională a copiilor.

Īnvoiala părinţilor privitoare la īncredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, īnvăţătura şi pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost īncuviinţată de instanta judecătorească (Codul familiei, art. 2,23, art. 24 alin. (2), art. 38,43,44,86,93,95,97,101,107).

A se vedea şi:

-  art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate, publicată īn M. Of. nr. 237 din 30 septembrie 1996;

-  Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat īn dificultate, aprobată cu modificări prin   Legea nr. 108/1998, republicată īn M. Of. nr. 276 din 24 iulie 1998. Potrivit art. 46 din aceasta ordonanta, instituţiile de ocrotire - leagane, case de copii - şi centrele de primire care au funcţionat, potrivit  Legii nr. 3/1970, s-au reorganizat īn centre de plasament şi centre de primire a copilului īn cadrul serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului. De asemenea, centre de plasament şi centre de primire pot funcţiona şi īn cadrul organismelor private autorizate care desfăşoară activităţi īn domeniul protecţiei copilului;

-  art. 19 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 12/2001 privind īnfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, publicată īn M. Of. nr. 63 din 6 februarie 2001, potrivit căruia instituţiile de protecţie specială care asigura protecţia copiilor cu handicap se reorganizează īn centre de tip familial, centre de īngrijire de zi şi de recuperare pentru copilul cu handicap sau, după caz, īn alte asemenea servicii, īn cadrul serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului.

ART. 43 Părintele divorţat, căruia i s-a īncredinţat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile părinteşti.

Cīnd copilul a fost īncredinţat unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire, instanta judecătorească va stabili care dintre părinţi va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele. Persoana sau instituţia de ocrotire căreia i s-a īncredinţat copilul va avea fata de acesta numai drepturile şi īndatoririle ce revin părinţilor privitor la persoana copilului. Dispoziţiile art. 108 se aplica prin asemănare.

Părintele divorţat, căruia nu i s-a īncredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, īnvăţătura şi pregătirea lui profesională (Codul familiei, art. 1 alin. (4) şi (5), art. 23, art. 24 alin. (2), art. 44,97,101,105,108,110,111).

A se vedea şi:

- art. 29 alin. (6), art. 44 alin. (1), art. 45,46 din Constituţia Romāniei;

-  art. 4-10 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii, publicată īn M. Of. nr. 153 din 8 iulie 1993.

ART. 44 Īn cazul schimbării īmprejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului, dacă acesta a īmplinit virsta de patrusprezece ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanta judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale īntre părinţii divortati şi copii.

Modificarea măsurilor luate potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (2) se va face cu paza cerinţelor prevăzute de acele dispoziţii (Codul familiei, art. 24,42,43,93, art. 94 alin. (2), art. 101,103,107,108,110,111,112).

 

TITLUL II

Rudenia

CAP. 1

Dispoziţii generale

ART. 45 Rudenia este legatura bazată pe descendenta unei persoane dintr-o alta persoana sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun.

Īn primul caz rudenia este īn linie dreapta, iar īn al doilea īn linie colaterală.

Rudenia īn linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta (Codul familiei, art. 6,46,art. 47 şi urm., art. 53 şi urm.).

A se vedea şi:

- art. 660-663 din Codul civil;

-  art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998.

ART. 46 Gradul de rudenie se stabileşte astfel:

a) īn linie dreapta, după numărul naşterilor; astfel, fiul şi tatăl sīnt rude īn gradul īntīi, nepotul de fiu şi bunicul sīnt rude īn gradul al doilea;

b) īn linie colaterală, după numărul naşterilor, urcind de la una dintre rude pīnă la ascendentul comun şi coborīnd de la acesta pīnă la cealaltă ruda; astfel, fraţii sīnt rude īn gradul al doilea, unchiul şi nepotul īn gradul al treilea, verii primari īn gradul al patrulea (Codul familiei, art. 45).

A se vedea nota de la art. 45.

CAP. 2

Filiaţia

Secţiunea I

Filiaţia fata de mama

ART. 47 Filiaţia fata de mama rezulta din faptul naşterii.

Ea se dovedeşte prin certificatul constatator al naşterii (Codul familiei, art. 45,46,48,50-52).

A se vedea şi:

-  art. 8 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicarea a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

-  art. 5,6,8,11,13-16,17-21,25 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

ART. 48 Dacă naşterea nu a fost īnregistrată īn registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut īn registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama poate recunoaşte pe copil.

Recunoaşterea se poate face fie prin declaraţie la serviciul de stare civilă, fie printr-un īnscris autentic, fie prin testament.

Recunoaşterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca (Codul familiei, art. 45,47,49,52).

A se vedea şi:

- art. 802,868-886,953-961,1171,1173,1204 din Codul civil;

-  art. 58-67 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată īn M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995;

- art. 22-24 din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

- art. 25, art. 28 alin. (2) lit. a), art. 161 alin. (2) şi (4),  art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 49 Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoana interesată (Codul familiei, art. 4,7,48,50,52).

A se vedea şi:

- art. 1206 din Codul civil;

-  art. 47 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- art. 45 din Codul de procedura civilă, astfel cum a fost modificat prin  Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;

-  art. 28 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drpt internaţional privat.

ART. 50 Īn cazul īn care, din orice īmprejurări, dovada filiaţiei fata de mama nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii, ori īn cazul īn care se contesta realitatea celor cuprinse īn certificatul constatator al naşterii, dovada filiaţiei fata de mama se poate face, īn fata instanţei judecătoreşti, prin orice mijloc de proba (Codul familiei, art. 47,49,51,52).

A se vedea şi;

-  art. 24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 52-56 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

ART. 51 Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezulta din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat.

De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul sau de naştere (Codul familiei, art. 47 alin. (2), art. 49,50,53).

A se vedea şi art. 1170,1199,1200,1202 din Codul civil.

ART. 52 Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei fata de mama aparţine numai copilului; ea poate fi pornită de reprezentantul legal, īn cazul īn care copilul este minor sau pus sub interdicţie.

Dreptul de a porni acţiunea pentru stabilirea filiaţiei fata de mama nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta.

Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei fata de mama poate fi pornită şi impotriva moştenitorilor pretinsei mame.

Acţiunea nu se prescrie īn timpul vieţii copilului (Codul familiei, art. 47,51,113,124,133,142,147, art. 151 alin. (3)).

A se vedea şi:

- art. 9,11, art. 23 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- art. 9 şi 45 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Secţiunea a II-a

Filiaţia fata de tata

ART. 53 Copilul născut īn timpul căsătoriei are ca tata pe soţul mamei.

Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tata pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput īn timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc īnainte ca mama sa fi intrat īntr-o noua căsătorie.

Dispoziţiile art. 51 sīnt aplicabile şi situaţiilor prevăzute īn prezentul articol (Codul familiei, art. 1 alin. (1)-(3), art. 16,17,19,21,22,23,37,39,54,61).

A se vedea şi:

- art. 1199,1200,1202 Codul civil;

-  art. 25 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 54 Paternitatea poate fi tagaduita, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei sa fie tatăl copilului.

Acţiunea īn tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea pornită de el.

Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore, īnsă numai cu īncuviinţarea autorităţii tutelare.

Īn toate cazurile, mama copilului va fi citata (Codul familiei, art. 53,55,142-151).

1. A se vedea şi art. 26 lit. a) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

2. Cu privire la constituţionalitatea art. 54 alin. (2) a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 78/1995, publicată īn M. Of. nr. 294 din 20 decembrie 1995.

ART. 55 Acţiunea īn tăgăduirea paternităţii se prescrie īn termen de şase luni de la data cīnd tatăl a cunoscut naşterea copilului.

Īn cazul īn care, mai īnainte de īmplinirea acestui termen, tatăl a fost pus sub interdicţie, un nou termen curge pentru tutore de la data cīnd acesta a aflat despre naşterea copilului.

Dacă acţiunea nu a fost pornită de acesta, ea poate fi pornită de tata după ce i s-a ridicat interdicţia, īnăuntrul unui nou termen de şase luni (Codul familiei, art. 53,54,61,132,147).

A se vedea şi:

- art. 1887-1889 din Codul civil;

- art. 101 alin. (3) şi (4) din Codul de procedura civilă;

-  art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva.

ART. 56 Filiaţia fata de tata se stabileşte, īn afară de cazurile prevăzute īn art. 53, prin recunoaştere sau hotărīre judecătorească (Codul familiei, art. 53,57,61,63).

ART. 57 Copilul conceput şi născut īn afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl sau; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.

Recunoaşterea se face prin declaraţie facuta la serviciul de stare civilă, fie odată cu īnregistrarea naşterii, fie după aceasta data; recunoaşterea poate fi facuta şi prin īnscris autentic sau prin testament.

Recunoaşterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca (Codul familiei, art. 56,58,63).

A se vedea şi:

- art. 802,868-886,953-961,1171,1173,1204 din Codul civil;

-  art. 58-67 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995;

- art. 17 alin. (2),  art. 44,45 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

- art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 58 Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoana interesată.

Dacă recunoaşterea este contestată de mama, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternităţii este īn sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi (Codul familiei, art. 49,56,57).

A se vedea şi:

-  art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;

- art. 1206 din Codul civil;

-  art. 47 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- art. 45 din Codul de procedura civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin  Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.

ART. 59 Acţiunea īn stabilirea paternităţii din afară căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte īn numele sau de către mama, chiar dacă este minora, ori de reprezentantul lui legal.

Dreptul de a porni acţiunea īn stabilirea paternităţii nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta.

Acţiunea īn stabilirea paternităţii poate fi pornită şi impotriva moştenitorilor pretinsului tata (Codul familiei, art. 53,56,60,61,63-65).

A se vedea şi:

- art. 9,11,  art. 23 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 44,45 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

ART. 60 Acţiunea īn stabilirea paternităţii din afară căsătoriei poate fi pornită īn termen de un an de la naşterea copilului.

Dacă, īn cazul prevăzut īn art. 54 alin. (1), un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie, prin efectul unei hotărīri judecătoreşti, termenul de un an, pentru pornirea acţiunii īn stabilirea paternităţii din afară căsătoriei, va curge de la data cīnd acea hotărīre a rămas definitiva.

Īn cazul īn care mama a convieţuit cu pretinsul tata ori dacă acesta din urma a prestat copilului īntreţinere, termenul de un an va curge de la īncetarea convieţuirii ori a īntreţinerii (Codul familiei, art. 56,61,63-65).

A se vedea şi;

- art. 1887-1889 din Codul civil;

- Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva;

- art. 101 alin. (3) şi (4), precum şi art. 377 alin. (1) din Codul de procedura civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;

- art. 9,15, art. 44 lit. b) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

ART. 61 Timpul cuprins īntre a treisuta şi a o sutaoptzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se socoteşte de la zi la zi (Codul familiei, art. 53,54,56,58,59,60).

A se vedea şi art. 1200,1202,1887-1889 din Codul civil.

Secţiunea a III-a

Situaţia legală a copilului

ART. 62 Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor.

Dacă părinţii nu au nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. Īn acest caz, numele copilului se va stabili prin īnvoiala părinţilor şi se va declara, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă. Īn lipsa unei asemenea īnvoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotărī, ascultind pe părinţi, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite (Codul familiei, art. 23,27,28,53).

A se vedea şi:

- art. 2,3,6,7,14,19 din Decretul nr. 975,1968 cu privire la nume;

-  art. 18 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;

-  art. 26 lit. b) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 63 Copilul din afară căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărīre judecătorească are fata de părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie (Codul familiei, art. 56,57,59,60,64,65).

A se vedea şi:

- art. 44 alin. (3) din Constituţie;

- art. 659 şi urm. din Codul civil;

-  art. 28 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 64 Copilul din afară căsătoriei dobīndeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi fata de care filiaţia a fost mai īntīi stabilită.

Īn cazul īn care filiaţia a fost stabilită ulterior şi fata de celălalt părinte, instanta judecătorească va putea de īncuviinţare copilului sa poarte numele acestuia din urma.

Īn cazul īn care copilul a fost recunoscut īn acelaşi timp de ambii părinţi, se aplica dispoziţiile art. 62 alin. 2 (Codul familiei, art. 56,57,59,60,62,63,65).

ART. 65 Dacă filiaţia copilului din afară căsătoriei este stabilită fata de ambii părinţi, īncredinţarea lui, precum şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, īnvăţătura şi pregătire profesională se vor hotărī potrivit dispoziţiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplica prin asemănare (Codul familiei, art. 2,42-44,56,57,59,60,63,64,86,93-95,97,101,107).

CAP. 3

Adoptia

ART. 66 - 85 Abrogate

CAP. 4

Obligaţia de īntreţinere

ART. 86 Obligaţia de īntreţinere exista īntre soţ şi sotie, părinţi şi copii, cel care infiaza şi īnfiat, bunici şi nepoti, strabunici şi stranepoti, fraţi şi surori, precum şi īntre celelalte persoane anume prevăzute de lege.

Are drept la īntreţinere numai acela care se afla īn nevoie, neavīnd putinta unui cistig din munca, din cauza incapacităţii de a munci.

Descendentul, cīt timp este minor, are drept la īntreţinere oricare ar fi pricina nevoii īn care el se afla (Codul familiei, art. 2,41-44,63,88,96,101,107,127).

A se vedea şi:

- art. 44 alin. (1) din Constituţia Romāniei;

- art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998;

- art. 28 alin. (2) lit. c),  art. 34,35 īn Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 87 Soţul care a contribuit la īntreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat sa continue a da īntreţinere copilului, cīt timp acesta este minor, īnsă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sīnt dispăruţi ori sīnt īn nevoie.

Copilul va putea fi obligat sa dea īntreţinere celui care l-a īntreţinut timp de 10 ani, astfel cum se arata īn alineatul precedent (Codul familiei, art. 86).

ART. 88 Cel care a luat un copil pentru a-l creste, fără a īntocmi formele cerute pentru īnfiere, are obligaţia sa-l īntreţină, cīt timp copilul este minor, īnsă numai dacă părinţii fireşti au murit, sīnt dispăruţi ori sīnt īn nevoie (Codul familiei, art. 86).

ART. 89 Īntreţinerea se datorează īn ordinea următoare:

a) sotii īşi datorează īntreţinere īnaintea celorlalţi obligaţi;

b) descendentul este obligat la īntreţinere īnaintea ascendentului, iar, dacă sīnt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel īn grad mai apropiat īnaintea celui mai īndepărtat;

c) cel care infiaza este obligat la īntreţinere īnaintea părinţilor fireşti;

d) fraţii şi surorile īşi datorează īntreţinere după părinţi, īnsă īnaintea bunicilor (Codul familiei, art. 2,29,46,86-88).

Art. 89 lit.c) se referă numai la adoptiile cu efecte restrīnse, īncheiate potrivit Codului familiei, anterior  Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997. Astfel, potrivit art. 75 din Codul familiei, īn cazul adopţiilor cu efecte restrīnse, adoptatul şi descendenţii săi păstrează toate drepturile şi obligaţiile izvorite din filiatie fata de părinţii fireşti şi rudele acestora. Prin urmare, art. 89 lit. c) īşi găseşte aplicare numai īn cazul adopţiilor cu efecte restrīnse, īncheiate potrivit Codului familiei.

 Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 a abrogat dispoziţiile din Codul familiei referitoare la adopţie şi reglementează doar adoptia cu efectele unei filiatii depline care presupune ruperea legăturilor de rudenie dintre adoptat şi părinţii fireşti şi rudele acestora. Prin urmare, īn cazul adopţiei cu efecte depline, īncheiate fie potrivit Codului familiei, fie potrivit  Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, adoptatul nu are dreptul la īntreţinere fata de părinţii săi fireşti şi nici fata de rudele acestora; īn schimb, obligaţia de īntreţinere se stabileşte īn cadrul raporturilor de rudenie care rezulta din adopţie.

ART. 90 Īn cazul īn care mai multe dintre persoanele prevăzute īn art. 89 sīnt obligate sa īntreţină aceeaşi persoana, ele vor contribui la plata īntreţinerii, proporţional cu mijloacele ce au.

Dacă părintele are drept la īntreţinere de la mai mulţi copii, el poate, īn caz de urgenta, sa pornească acţiunea numai impotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit īntreţinerea se poate īntoarce impotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia )Codul familiei, art. 86,89).

A se vedea şi art. 1041-1043 şi 1053 din Codul civil.

ART. 91 Īn cazul īn care cel obligat īn primul rind la īntreţinere nu are mijloace īndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanta judecătorească va putea obliga pe celelalte persoane īndatorate la īntreţinere sa o completeze, īn ordinea stabilită īn art. 89 (Codul familiei, art. 86,89).

ART. 92 Cīnd cel obligat nu poate presta, īn acelaşi timp, īntreţinere tuturor celor care sīnt īn drept sa i-o ceara, instanta judecătorească, ţinīnd seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărī fie ca īntreţinerea sa se plătească numai uneia dintre ele, fie ca īntreţinerea sa se īmpartă īntre mai multe sau toate persoanele īndreptăţite sa o ceara. Īn acest caz, instanta va hotărī, totodată, modul īn care se va īmpărţi īntreţinerea īntre persoanele care urmează a o primi (Codul familiei, art. 86,89-91).

ART. 93 Obligaţia de īntreţinere se executa īn natura sau prin plata unei pensii īn bani.

Instanta judecătorească va stabili felul şi modalităţile executării, ţinīnd seama de īmprejurări (Codul familiei, art. 41-44,65,86-88,94).

A se vedea şi:

-  art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva;

-  art. 305 din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal;

- art. 5, 613^2 din Codul de procedura civilă, astfel cum a fost modificat prin  Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.

ART. 94 Īntreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plati.

Instanta judecătorească va putea mari sau micşora obligaţia de īntreţinere sau hotărī īncetarea ei, după cum se schimba mijloacele celui care da īntreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte.

Cīnd īntreţinerea este datorată de părinte sau de cel care infiaza, ea se stabileşte pīnă la o pătrime din cīştigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii (Codul familiei, art. 41-44,65,86,93).

ART. 95 Obligaţia de īntreţinere se stinge, īn afară de cazul prevăzut īn art. 96, prin moartea debitorului sau a celui īndreptăţit la pensia de īntreţinere (Codul familiei, art. 86-88,94,96).

ART. 96 Moştenitorul persoanei care a fost obligată la īntreţinerea unui minor sau care i-a dat īntreţinerea fără a avea obligaţia legală, este ţinut, īn măsura valorii bunurilor moştenite, sa continue īntreţinerea, dacă părinţii minorului au murit, sīnt dispăruţi sau sīnt īn nevoie, īnsă numai cīt timp cel īntreţinut este minor.

Īn cazul īn care sīnt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară, fiecare dintre ei contribuind proporţional cu valoarea bunurilor moştenite (Codul familiei, art. 86-88,95).

A se vedea nota de la art. 90.

 

TITLUL III

Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrīnsa şi a altor persoane

CAP. 1

Ocrotirea minorului

Secţiunea I

Drepturile şi īndatoririle părinţilor fata de copiii minori

ART. 97 Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi īndatoriri fata de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sīnt din căsătorie, din afară căsătoriei, ori īnfiaţi.

Ei exercita drepturile lor părinteşti numai īn interesul copiilor (Codul familiei, art. 1,2,25,98,99).

A se vedea şi:

- art. 29 alin. (6), art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţia Romāniei;

-  art. 8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- art. 36,38 şi  art. 150 pct. 2 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;

-  Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii.

ART. 98 Măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi, de comun acord.

Dacă unul dintre părinţi este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau, din orice īmprejurare, se afla īn neputinţă de a-şi manifesta vointa, celălalt părinte exercita singur drepturile părinteşti (Codul familiei, art. 1,2,25,43,65,97,99,101,109).

A se vedea nota de la art. 97.

 

ART. 99 De cīte ori se iveşte neīnţelegere īntre părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la īndeplinirea īndatoririlor părinteşti, autoritatea tutelara, după ce asculta pe părinţi, hotărăşte potrivit cu interesul copilului (Codul familiei, art. 25,97,98).

ART. 100 Copilul minor locuieşte la părinţii săi.

Dacă părinţii nu locuiesc īmpreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.

Īn caz de neīnţelegere īntre părinţi, instanta judecătorească, ascultind autoritatea tutelara, precum şi pe copil, dacă acesta a īmplinit virsta de 10 ani, va decide, ţinīnd seama de interesele copilului.

A se vedea şi:

-  art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate.

ART. 101 Părinţii sīnt datori sa īngrijească de copil.

Ei sīnt obligaţi sa crească copilul, ingrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, īnvăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu īnsuşirile lui, īn conformitate cu ţelurile statului socialist*), spre a-l face folositor colectivităţii (Codul familiei, art. 1,2,25,86,97-99,102,103,107-109).

----------

*) 1. Consideram ca formularea "īn conformitate cu ţelurile statului socialist, spre a-l face folositor colectivităţii", a fost abrogată expres, indirect prin art. 150 alin. (1) din Constituţia Romāniei.

2. A se vedea şi art. 29 alin. (6) şi art. 44 alin. (1) din Constituţia Romāniei.

3. A se vedea art. 1000 alin. (2) şi (5) din Codul civil.

ART. 102 Autoritatea tutelara, poate da īncuviinţare copilului, la cererea acestuia, după īmplinirea virstei de 14 ani, sa-şi schimbe felul invataturii ori pregătirii profesionale stabilită de părinţi sau sa aibă locuinta pe care o cere desavirsirea invataturii ori pregătirii profesionale (Codul familiei, art. 1,2,101,108).

A se vedea art. 180 şi 182 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995, republicată īn M. Of. nr. 606 din 10 decembrie 1999.

ART. 103 Părinţii au dreptul sa ceara īnapoierea copilului de la orice persoana care īl tine fără drept.

Instanta judecătorească va respinge cererea, dacă īnapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, dacă a īmplinit virsta de 10 ani (Codul familiei, art. 24,43,65).

A se vedea şi art. 307 din Codul penal.

ART. 104 Abrogat.

ART. 105 Părinţii au dreptul şi īndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta īn actele civile, pīnă la data cīnd el īmplineşte virsta de 14 ani.

După īmplinirea virstei de 14 ani, minorul īşi exercita singur drepturile şi īşi executa tot astfel obligaţiile, īnsă numai cu īncuviinţarea prealabilă a părinţilor spre a-l apara impotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.

Dispoziţiile secţiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemănare. Cu toate acestea, nu se va īntocmi inventarul prevăzut īn art. 126, īn cazul īn care copilul nu are alte bunuri decīt cele de uz personal (Codul familiei, art. 98,124-141).

A se vedea şi:

-  art. 9-11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 18,19,25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 14 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1968 privitor la prescripţia extinctiva;

- art. 998-999 şi 1003 din Codul civil;

- art. 214 din Codul penal;

-  art. 38 şi 47 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 106 Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, īn afară de dreptul la moştenire şi la īntreţinere (Codul familiei, art. 86,89,94,101,105,107,110).

A se vedea şi:

- art. 659,670,671 din Codul civil;

-  art. 1 lit. a)-c) din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor.

ART. 107 Copilul minor este īntreţinut de părinţii săi.

Dacă minorul are un venit propriu, care nu este īndestulător, părinţii au īndatorirea sa asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, īnvăţătura şi pregătirea sa profesională.

Īn caz de neīnţelegere, īntinderea obligaţiei de īntreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se vor stabili de instanta judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare (Codul familiei, art. 42-44,65,86-96,101,106,127).

A se vedea:

- art. 45 alin. (4) din Constituţia Romāniei;

- art. 34 lit. a) şi  art. 35 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 108 Autoritatea tutelara este obligată sa exercite un control efectiv şi continuu asupra felului īn care părinţii īşi īndeplinesc īndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului.

Delegaţii autorităţii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor şi sa se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sīnt ingrijiti, īn ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizica, educarea, īnvăţătura şi pregătirea lor profesională, īn conformitate cu ţelurile statului socialist*), pentru o activitate folositoare colectivităţii; la nevoie, ei vor da īndrumările necesare (Codul familiei, art. 1, 98, 99, 101, 105-107, 109-112, 136, 158-160).

ART. 109 Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţa grava īn īndeplinirea īndatoririlor de părinte ori dacă educarea, īnvăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face īn spirit de devotament fata de Republica Populara Romana*), instanta judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti.

Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie (Codul familiei, art. 1,2,98,101,104,110-112,117).

1. Cu privire la Teza a 2-a alin. (1), a se vedea nota de la art. 101.

2. a se vedea şi:

-  art. 3 şi 15 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat īn dificultate, republicată;

- art. 306 din Codul penal.

ART. 110 Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de īndatorirea de a da īntreţinere copilului (Codul familiei, art. 86,94,98,109,111,112).

ART. 111 Autoritatea tutelara va īngădui părintelui decăzut din drepturile părinteşti sa păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, creşterea, educarea, īnvăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi īn primejdie (Codul familiei, art. 109,110,112).

ART. 112 Instanta judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi, dacă au īncetat īmprejurările care au dus la decădere, astfel īncīt, prin redarea acestor drepturi, creşterea, educarea, īnvăţătura, pregătirea profesională şi interesele patrimoniale ale copilului nu mai sīnt primejduite (Codul familiei, art. 109-111).

Secţiunea a II-a

Tutela minorului

ART. 113 Īn cazul īn care ambii părinţi fiind morţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, dispăruţi ori declaraţi morţi, copilul este lipsit de īngrijirea ambilor părinţi, precum şi īn cazul prevăzut īn art. 85, copilul va fi pus sub tutela (Codul familiei, art. 105,109,114-141).

1.  Art. 85 a fost abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări de Legea nr. 87/1998.

2. A se vedea şi:

-  art. 16-19 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 11 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice;

-  art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat īn dificultate, republicată;

-  art. 37 şi 38 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

ART. 114 Tutela se exercita numai īn interesul minorului (Codul familiei, art. 1 alin. (2), art. 23,124,136).

ART. 115 Au obligaţia ca īn termen de cel mult cinci zile de la data cīnd afla de existenta unui minor lipsit de īngrijire părintească, īn cazurile prevăzute īn art. 113, sa īnştiinţeze autoritatea tutelara:

a) persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei īn care locuieşte minorul;

b) serviciul de stare civilă, cu prilejul īnregistrării morţii unei persoane, precum şi biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei moşteniri;

c) instanţele judecătoreşti, procuratura şi militia, cu prilejul pronunţării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate;

d) organele administraţiei de stat, organizaţiile obşteşti, instituţiile de ocrotire, precum şi orice alta persoana (Codul familiei, art. 113,115-118).

1. La lit. b), īn loc de "biroul notarial de stat" se va citi "biroul notarului public", potrivit  art. 116 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

2. La lit. c), īn loc de "procuratura" se va citi "reprezentanţii Ministerului Public", īn conformitate cu  Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată īn M. Of. nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările ulterioare.

3. Potrivit articolului unic pct. 18 din  Legea nr. 32/1990 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii ale Codului de procedura penală, publicată īn M. Of. nr. 128 din 17 noiembrie 1990, termenul de "organ de militie" sau "militie" din Codul de procedura penală sau din alte legi speciale se īnlocuieşte cu termenul de "organ de poliţie" sau "poliţie". A se vedea şi  Legea nr. 26/1994 privind organizarea Poliţiei romane, publicată īn M. Of. nr. 123 din 18 mai 1994.

4. La lit. d), īn loc de "organele administraţiei de stat" se va citi "organele administraţiei publice", īn conformitate cu prevederile Capitolului V - "Administraţia Publica" - din Constituţia Romāniei.

5. Cu privire la sintagma "instituţiile de ocrotire", a se vedea nota de la art. 42.

ART. 116 Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelara, din oficiu sau la īncunoştiinţarea acesteia, de către cei arătaţi īn art. 115 (Codul familiei, art. 113,115,117,118).

ART. 117 Nu poate fi tutore:

a) minorul sau cel pus sub interdicţie;

b) cel decăzut din drepturile părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore;

c) cel căruia i s-a restrīns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie īn temeiul legii, fie prin hotărīre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări;

d) cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege şi de a fi ales deputat;

e) cel care, exercitind o alta tutela, a fost īndepărtat din aceasta;

f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea īndeplini sarcina tutelei.

Cīnd vreuna dintre īmprejurările arătate īn prezentul articol se iveşte īn timpul tutelei, tutorele va fi īndepărtat (Codul familiei, art. 109,113,115,118,142 şi urm.).

A se vedea şi art. 64 din Codul penal.

ART. 118 Cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina.

Cu toate acestea, poate refuza sarcina tutelei:

a) cel care are virsta de 60 de ani īmpliniţi;

b) femeia insarcinata sau mama unui copil mai mic de opt ani;

c) cel care creste şi educa doi sau mai mulţi copii;

d) cel care exercita o alta tutela sau o curatela;

e) cel care din cauza bolii, a infirmităţii, a felului īndeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive īntemeiate, nu ar putea sa īndeplinească aceasta sarcina.

Dacă vreuna dintre īmprejurările arătate īn prezentul articol se iveşte īn timpul tutelei, tutorele poate cere sa fie īnlocuit (Codul familiei, art. 113,115-117).

ART. 119 Autoritatea tutelara va comunica īn scris tutorelui numirea sa şi va afişa decizia de numire la consiliul popular*) de la domiciliul minorului.

Drepturile şi īndatoririle tutorelui īncep de la primirea comunicării.

Īntre timp, autoritatea tutelara poate lua măsurile provizorii cerute de interesele minorului (Codul familiei, art. 116-118,139).

ART. 120 Tutorele care, fiind īn exerciţiul atribuţiilor sale, a cerut īnlocuirea, este obligat sa-şi exercite aceste atribuţii pīnă la rezolvarea cererii sale de īnlocuire (Codul familiei, art. 119).

ART. 121 Tutela este o sarcina gratuita.

Cu toate acestea, autoritatea tutelara, ţinīnd seama de munca depusa īn administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, va putea acorda acestuia din urma o remuneraţie, care nu va depăşi zece la suta din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelara, potrivit īmprejurărilor, va putea modifica sau suprima aceasta remuneraţie.

ART. 122 Minorul pus sub tutela locuieşte la tutore. Numai cu īncuviinţarea autorităţii tutelare, minorul poate avea o alta locuinta (Codul familiei, art. 102,114).

A se vedea şi:

- art. 14 alin. (3) din decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- art. 25 alin. (4) din legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate.

ART. 123 Tutorele are obligaţia de a īngriji de minor.

El este obligat sa crească copilul, ingrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, īnvăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu īnsuşirile lui, īn conformitate cu ţelurile statului socialist*), spre a-l face folositor colectivităţii (Codul familiei, art. 8,114,136).

ART. 124 Tutorele are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-l reprezenta īn actele civile, īnsă numai pīnă la data cīnd acesta īmplineşte virsta de patrusprezece ani.

După īmplinirea virstei de patrusprezece ani, minorul īşi exercita singur drepturile şi īşi executa tot astfel obligaţiile, īnsă numai cu īncuviinţarea prealabilă a tutorelui, spre a-l apara impotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea (Codul familiei, art. 126,129,133,136).

A se vedea nota de la art. 105.

ART. 125 Dispoziţiile art. 102, 103 şi 106 se aplica īn mod corespunzător şi īn cazul tutelei.

ART. 126 După numirea tutorelui, şi īn prezenta acestuia, un delegat al autorităţii tutelare va verifica la fata locului toate bunurile minorului, īntocmind, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă, un inventar, care va fi supus aprobării autorităţii tutelare.

Creanţele pe care le au fata de minor tutorele, soţul, o ruda īn linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorelui, pot fi plătite numai cu aprobarea autorităţii tutelare (Codul familiei, art. 45,46,128).

A se vedea şi  art. 46 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

ART. 127 Autoritatea tutelara va stabili suma anuala necesară pentru īntreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit īmprejurărilor, aceasta suma.

Cheltuielile necesare pentru īntreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. Īn cazul īn care veniturile minorului nu sīnt īndestulătoare, autoritatea tutelara va dispune vīnzarea bunurilor minorului.

Dacă minorul este lipsit de bunuri şi nu are părinţi sau alte rude care sīnt obligaţi de lege sa-i dea īntreţinere, autoritatea tutelara va cere Direcţiei judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru probleme de munca şi ocrotiri sociale sa contribuie la īntreţinerea lui (Codul familiei, art. 86,106,107,110).

ART. 128 Este oprit sa se īncheie acte juridice īntre tutore, soţul, o ruda īn linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorelui, de o parte, şi minor, de alta (Codul familiei, art. 45,46,105,126,132).

ART. 129 Tutorele nu poate, īn numele minorului, sa facă donaţii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.

Tutorele nu poate, fără prealabilă īncuviinţare a autorităţii tutelare, sa facă valabil īnstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renunţarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi sa īncheie orice alte acte care depăşesc dreptul de a administra.

Actele făcute cu călcarea dispoziţiilor de mai sus sīnt anulabile.

Cu toate acestea, tutorele poate instraina, fără prealabilă īncuviinţare a autorităţii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricăciunii, precum şi bunurile devenite nefolositoare pentru minor, dacă valoarea acestora din urma nu depăşeşte suma de doua sute cincizeci lei (Codul familiei, art. 105,124,128,130,133).

ART. 130 Autoritatea tutelara va acorda īncuviinţarea, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neīndoielnic pentru minor.

Īncuviinţarea se va da pentru fiecare act īn parte.

Īn caz de vīnzare, īncuviinţarea va arata dacă vīnzarea se va face prin buna īnvoiala sau īn alt mod.

Īn toate cazurile, autoritatea tutelara poate indica tutorelui modul īn care se īntrebuinţează sumele de bani obţinute (Codul familiei, art. 105,124,128,129,133).

ART. 131 Sumele de bani care īntrec nevoile īntreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale, precum şi hirtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casa de păstrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decīt cu īncuviinţarea autorităţii tutelare.

Tutorele poate depune şi sumele necesare īntreţinerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece īntr-un cont separat şi vor putea fi ridicate de tutore fără īncuviinţarea prevăzută īn alineatul precedent (Codul familiei, art. 105,127).

ART. 132 Ori de cīte ori se ivesc īntre tutore şi minor interese contrare, care nu sīnt dintre cele care trebuie sa ducă la īnlocuirea tutorelui, autoritatea tutelara va numi un curator (Codul familiei, art. 128,138,152 şi urm.).

ART. 133 Minorul care a īmplinit virsta de 14 ani īncheie actele juridice cu īncuviinţarea prealabilă a tutorelui, iar īn cazurile prevăzute īn art. 132 şi 152 lit. c, cu īncuviinţarea prealabilă a curatorului.

Dacă actul pe care minorul urmează sa-l īncheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate īncheia decīt cu īncuviinţarea autorităţii tutelare, va fi necesară şi prealabilă īncuviinţare a acesteia.

Minorul nu poate sa facă, nici chiar cu īncuviinţare, donaţii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.

Actele făcute cu călcarea dispoziţiilor de mai sus sīnt anulabile (Codul familiei, art. 105,124,129,130).

A se vedea şi:

- art. 809 din Codul civil;

- art. 42 şi 161 din Codul de procedura civilă;

-  art. 11 şi 12 din decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 18 şi 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

ART. 134 Tutorele este dator sa prezinte anual autorităţii tutelare o dare de seama despre modul cum a īngrijit de persoana minorului, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.

Darea de seama se va prezenta autorităţii tutelare īn termen de 30 de zile de la sfīrşitul anului calendaristic.

Īn afară de darea de seama anuala, tutorele este obligat, la cererea autorităţii tutelare, sa dea oricind dări de seama despre felul cum a īngrijit de persoana minorului, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia (Codul familiei, art. 101,105,135,141).

ART. 135 Autoritatea tutelara va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului şi la cheltuielile făcute cu īntreţinerea acestuia şi cu administrarea bunurilor sale şi, dacă sīnt regulat īntocmite şi corespund realităţii, va da descărcare tutorelui (Codul familiei, art. 127,131,134,141).

ART. 136 Autoritatea tutelara va exercita un control efectiv şi continuu asupra modului īn care tutorele īşi īndeplineşte īndatoririle sale cu privire la persoana şi bunurile minorului, dispoziţiile art. 108 alin. 2 fiind aplicabile.

Pentru īnlesnirea controlului, autoritatea tutelara va putea cere colaborarea organelor administraţiei de stat şi instituţiilor de ocrotire.

ART. 137 Felul invataturii sau pregătirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta, decīt cu īncuviinţarea autorităţii tutelare (Codul familiei, art. 114,123,136).

A se vedea şi nota de la art. 102.

ART. 138 Minorul, precum şi toţi cei prevăzuţi īn art. 115, pot face plīngere autorităţii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor.

Tutorele va fi īndepărtat dacă săvīrşeşte un abuz, o neglijenţa grava sau fapte care īl fac nevrednic de a fi tutore, precum şi dacă nu īşi īndeplineşte mulţumitor sarcina.

A se vedea şi:

- art. 22 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- art. 64 alin (1) lit. e), art. 65,66 şi 214 din Codul penal.

ART. 139 Pīnă la intrarea īn funcţiune a noului tutore, autoritatea tutelara va numi un curator (Codul familiei, art. 119,152 şi urm.).

ART. 140 La īncetarea tutelei, tutorele este dator ca, īn termen de cel mult 30 de zile, sa prezinte autorităţii tutelare o dare de seama generală. El are aceeaşi īndatorire şi īn caz de īndepărtare din tutela.

Bunurile care au fost īn administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, moştenitorilor acestuia sau noului tutore (Codul familiei, art. 141).

ART. 141 După predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi aprobarea lor, autoritatea tutelara va da tutorelui descărcare de gestiune sa.

Chiar dacă autoritatea tutelara a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru paguba pricinuită prin culpa sa.

Tutorele care īnlocuieşte pe un alt tutore are obligaţia sa ceara fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa (Codul familiei, art. 134,135,140).

A se vedea şi:

- art. 998-999 din Codul civil;

-  art. 14 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 privitor la presciptia extinctiva.

CAP. 2

Interdicţia

ART. 142 Cel care nu are discernamint pentru a se īngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie.

Pot fi puşi sub interdicţie şi minorii (Codul familiei, art. 9,19,151).

A se vedea şi:

-  art. 11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice".

ART. 143 Interdicţia poate fi cerută de autoritatea tutelara, precum şi de toţi cei prevăzuţi īn art. 115.

ART. 144 Interdicţia se pronunţa de instanta judecătorească cu concluziile procurorului şi īşi produce efectele de la data cīnd hotărīrea a rămas definitiva.

După ce a rămas definitiva, hotărīrea se va comunica, fără intirziere, de către instanta judecătorească ce a pronunţat-o, instanţei locului unde actul de naştere al celui pus sub interdicţie a fost īnregistrat, spre a fi transcrisă īn registrul anume destinat.

Cīnd sentinta judecătoriei prin care s-a pronunţat interdicţia a fost atacată cu recurs şi acesta a fost respins, instanta de recurs va face ea īnsăşi comunicarea prevăzută de acest articol trimiţīnd, īn copie, dispozitivul sentinţei.

Incapacitatea celui pus sub interdicţie nu va putea fi opusă unui al treilea decīt de la data transcrierii hotărīrii, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut interdicţia pe alta cale (Codul familiei, art. 142,146).

1. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. g) din Codul de procedura civilă, modificat prin  Legea nr. 59/1993, competenta de a judeca īn prima instanta cererile de punere sub interdicţie aparţine tribunalelor.

2. Cu privire la noţiunea de "hotărīre definitiva" a se vedea art. 377 alin. (1) din codul de procedura civilă, astfle cum a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.

3. Īn conformitate cu modificările Codului de procedura civilă, aduse prin Legea nr. 59,1993, s-a introdus şi calea de atac a apelului.

4. A se vedea şi nota de la art. 142.

5. A se vedea  art. 21 lit. e) din Legea registrului comerţului nr. 26/1990, republicată.

ART. 145 Hotărīrea de punere sub interdicţie rămasă definitiva va fi comunicată de instanta judecătorească autorităţii tutelare, care va desemna un tutore.

De asemenea, hotărīrea de punere sub interdicţie rămasă definitiva va fi comunicată medicului şef al comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului Bucureşti, pentru ca aceasta sa instituie asupra celui interzis, potrivit instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei, o supraveghere medicală permanenta (Codul familiei, art. 146, 147, 149).

1. A se vedea nota 2 de la art. 144.

2. Potrivit  art. 21 din ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind īnfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, publicată īn M. Of. nr. 10 din 9 ianuarie 2001, denumirea "Ministerul Sănătăţii" se īnlocuieşte cu "Ministerul Sănătăţii şi Familiei". A se vedea şi  Hotărīrea Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, publicată īn M. Of. nr. 16 din 10 ianuarie 2001, modificată prin  H.G. nr. 287/2001, publicată īn M. Of. nr. 126 din 14 martie 2001.

ART. 146 Īn caz de nevoie şi pīnă la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie, autoritatea tutelara va putea numi un curator pentru īngrijirea persoanei şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor (Codul familiei, art. 144,152 şi urm.).

ART. 147 Regulile privitoare la tutela minorului care nu a īmplinit virsta de patrusprezece ani se aplica şi īn cazul tutelei celui pus sub interdicţie, īn măsura īn care legea nu dispune altfel (Codul familiei, art. 54 alin. (3), art. 124,129,130,132,148-150).

A se vedea şi:

-  art. 11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 18 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.

ART. 148 Tutorele celui pus sub interdicţie este īn drept sa ceara īnlocuirea sa după trei ani de la numire (Codul familiei, art. 145).

ART. 149 Tutorele este dator sa īngrijească de persoana celui pus sub interdicţie, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i īmbunătăţi condiţiile de viata; īn acest scop, se vor īntrebuinţa veniturile şi, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdicţie.

Autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent şi ţinīnd seama de īmprejurări, va hotărī dacă cel pus sub interdicţie va fi īngrijit la locuinta lui ori īntr-o instituţie sanitară (Codul familiei, art. 123,145,150).

A se vedea şi art. 214 din Codul penal.

ART. 150 Minorul care, la epoca punerii sub interdicţie, se afla sub ocrotirea părinţilor, va rămīne sub aceasta ocrotire pīnă la data cīnd devine major, fără a i se numi un tutore. Dispoziţiile art. 149 sīnt aplicabile şi situaţiei prevăzute īn prezentul alineat.

Dacă la data cīnd minorul devine major el se afla īncă sub interdicţie, autoritatea tutelara va numi un tutore.

Īn cazul īn care la epoca punerii sub interdicţie minorul se afla sub tutela, autoritatea tutelara va hotărī dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau va numi un nou tutore (Codul familiei, art. 98,101,145,149).

ART. 151 Dacă au īncetat cauzele care au provocat interdicţia, instanta judecătorească va pronunţa, ascultind concluziile procurorului, ridicarea ei.

Cererea se va putea face de cel pus sub interdicţie, de tutore, precum şi de toţi cei prevăzuţi īn art. 115.

Hotărīrea care pronunţa ridicarea interdicţiei īşi produce efectele de la data cīnd a rămas definitiva. Ea se va comunica, de către instanta judecătorească care a pronunţat-o, instanţei locului unde s-a transcris hotărīrea de punere sub interdicţie, spre a fi de asemenea transcrisă īn registrul prevăzut de art. 144 şi totodată spre a se face īn acelaşi registru menţiune despre ridicarea interdicţiei, pe marginea hotărīrii care a pronunţat interdicţia.

Īncetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă unui al treilea decīt de la data cīnd, potrivit dispoziţiilor alineatului precedent, a fost facuta menţiune despre ridicarea interdicţiei, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe alta cale (Codul familiei, art. 115, 144).

1. A se vedea şi  art. 35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea īn aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

2. A se vedea notele 1 şi 2 la art. 144.

CAP. 3

Curatela

ART. 152 Īn afară de alte cazuri prevăzute de lege, autoritatea tutelara va putea institui curatela:

a) dacă, din cauza batrinetii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoana, deşi capabilă, nu poate, personal, sa-şi administreze bunurile sau sa-şi apere interesele īn condiţii multumitoare şi, din motive temeinice, nu-şi poate numi un reprezentant;

b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoana, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, sa ia măsurile necesare īn cazuri a căror rezolvare nu suferă amīnare;

c) dacă, din cauza bolii sau alte motive, părintele sau tutorele este īmpiedicat sa īndeplinească un anumit act īn numele persoanei ce reprezintă sau ale carei acte le īncuviinţează;

d) dacă o persoana, fiind obligată sa lipsească vreme īndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general;

e) dacă o persoana a dispărut fără a se avea ştiri despre ea şi nu a lăsat un mandatar general (Codul familiei, art. 132,139,146,153-157).

1. A se vedea şi:

-  art. 15 şi 16 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

-  art. 39 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;

2. Pentru alte cazuri de curatela a se vedea:

- art. 816 din Codul civil;

- art. 44 din Codul de procedura civilă, astfle cum a fost modificat prin <LLNK 12000 138180 301 0 46>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;

-  art. 72 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

ART. 153 Īn cazurile prevăzute īn art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacităţii celui pe care curatorul īl reprezintă (Codul familiei, art. 152,154-157).

ART. 154 Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului sau, a rudelor, a celor arătaţi īn art. 115, precum şi a tutorelui, īn cazul prevăzut īn art. 152 lit. c. Autoritatea tutelara poate institui curatela şi din oficiu.

Curatela nu se poate institui decīt cu consimţămīntul celui reprezentat, īn afară de cazurile īn care consimţămīntul nu poate fi dat (Codul familiei, art. 152,153,155-157).

A se vedea şi  art. 21 lit. e) din legea registrului comerţului nr. 26/1990, republicată.

ART. 155 Īn cazurile īn care se instituie curatela, se aplica regulile de la mandat.

Autoritatea tutelara poate da instrucţiuni curatorului, īn locul celui reprezentat, īn toate cazurile īn care acesta din urma nu este īn măsura sa o facă (Codul familiei, art. 152-154,156-157).

ART. 156 Curatorul este īn drept sa ceara īnlocuirea sa după trei ani de la numire (Codul familiei, art. 152-155,157).

ART. 157 Dacă au īncetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de autoritatea tutelara la cererea curatorului, a celui reprezentat, a oricăruia dintre cei prevăzuţi īn art. 115 ori din oficiu (Codul familiei, art. 152-156).

CAP. 4

Autoritatea tutelara

ART. 158 Atribuţiile de autoritate tutelara aparţin organelor executive şi de dispoziţie ale consiliilor comunale, orăşeneşti, municipale sau de sector al municipiului Bucureşti.*

ART. 159 Autoritatea tutelara competenta este:

a) pentru ocrotirea părintească şi tutela minorului, cea de la domiciliul minorului;

b) pentru tutela persoanei pusă sub interdicţie, cea de la domiciliul acesteia;

c) pentru curatela prevăzută īn art. 152 lit. a sau c, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de patrusprezece ani;

d) īn cazul prevăzut īn art. 152 lit. b, fie autoritatea tutelara de la domiciliul persoanei reprezentate, fie autoritatea tutelara de la locul unde trebuie luate măsurile urgente;

e) pentru curatela prevăzută īn art. 152 lit d sau e, cea de la ultimul domiciliu din ţara al celui lipsa ori al celui dispărut.

Cu privire la noţiunea de domiciliu, a se vedea  art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate.

ART. 160 Deciziile autorităţii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioară care, potrivit legii, exercita atribuţiile de īndrumare şi control.

A se vedea şi  Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicată īn M. Of. nr. 122 din 8 decembrie 1990, cu modificările ulterioare.

DISPOZIŢII FINALE

ART. 161 Prezentul cod intra īn vigoare la data de 1 februarie 1954.